Agenţia sanitară a Uniunii Africane a avertizat joi că epidemia de mpox nu este „încă sub control” şi a făcut apel la mobilizare pentru a se evita o “pandemie mai gravă” decât cea de COVID-19, informează AFP.
Peste 1.000 de persoane au murit din cauza mpox în Africa, unde aproximativ 48.000 de cazuri au fost înregistrate din ianuarie, a indicat Centrul African pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (Africa CDC).
„Trebuie să continuăm să mobilizăm atât angajamentul politic, cât şi sprijinul financiar pentru a controla actuala epidemie”, a declarat într-un briefing Ngashi Ngongo, şef de cabinet şi şef al biroului executiv al Africa CDC.
Un caz a fost detectat în Mauritius, ridicând la 19 numărul ţărilor africane în care boala a fost detectată oficial anul acesta.
Majoritatea deceselor au avut loc în Republica Democratică Congo (RDC), epicentrul epidemiei, care a lansat o campanie de vaccinare la începutul lunii.
Situaţia este, conform Africa CDC, “foarte îngrijorătoare” în Uganda, care a raportat în această săptămână primul său deces asociat bolii şi unde numărul cazurilor de infectare este în creştere – 830 notificate şi 152 confirmate.
Mpox, cunoscută anterior sub numele de variola maimuţei, este o boală virală care se transmite de la animal la om, dar se poate transmite şi între oameni prin contacte fizice prelungite, provocând febră, dureri musculare şi leziuni cutanate.
Două epidemii concomitente afectează Africa, una provocată de clada 1 în Africa Centrală, afectând în special copiii, şi alta cauzată de noua variantă, clada 1b, care afectează adulţi în estul RDC şi în ţările învecinate.
Agenţia britanică pentru siguranţă sanitară a anunţat miercuri că a detectat primul său caz de infectare cu noua variantă a virusului mpox. Un caz a fost detectat în Germania cu circa o săptămână în urmă. Alte cazuri au fost raportate în Suedia şi în mai multe ţări din Asia.
Sursa: Agerpres