Crăciunul aduce bucurie, dar şi excese în cumpărături: Românii cheltuiesc mai mult decât îşi permit


Crăciunul aduce cu sine bucurie şi magie, dar şi o dorinţă excesivă de a face cumpărături. În această perioadă, magazinele sunt pline de produse tematice şi oferte irezistibile, iar românii tind să cumpere mai mult decât le permit coşurile de cumpărături sau chiar bugetul. Aproximativ 70% dintre noi ajungem să punem în coş produse de care nu avem nevoie, doar pentru că sunt la ediţie limitată.

Decorul de sărbători ne fură privirile imediat ce intrăm în orice magazin, în această perioadă. Fie că vorbim de alimente, dulciuri, băuturi, jucării, cosmetice sau orice alte produse, spiritul Crăciunului este prezent la fiecare pas. Iar acest lucru se reflectă cel mai bine în coșurile de cumpărături, pline cu bunătăți și surprize festive.

Dacă este să vorbim pe categorii, vedem că în topul preferinţelor românilor se află alimentele, iar atunci când merg la cumpărături aleg în proporţie de 79% pe cele cu tematică de Crăciun. Într-o proporţie de 59%, românii aleg şi băuturile care fie sunt ambalate, fie au arome de sezon, iar pe locul al treilea sunt cosmeticele, care de asemenea, au şi ele ambalajele în tematica Crăciunului.

Cele mai recente sondaje arată ca şapte din zece români cumpără produse de care nu au nevoie, doar pentru că acestea sunt la ediție limitată. Specialiștii spun că cei care ajung să cumpere compulsiv în preajma sărbătorilor o fac, în principal, pentru a retrăi momentele speciale din copilărie.