Inundațiile din septembrie lasă în urmă revoltă și dezamăgire în comunități


Revoltă și dezamăgire în localitățile afectate de inundații în septembrie. Au trecut 3 luni de când peste 900 de case au fost distruse complet iar în zona nu a fost trimis niciun specialist pentru a vedea ce trebuie făcut pentru a evita viitoarele dezastre.

Edilii și localnicii fac front comun şi acuză autoritățile centrale de indiferenţă.În localităţile inundate în luna septembrie din judeţul Galaţi, oamenii sunt supăraţi, revoltaţi, la fel şi autorităţile locale din această zonă, din comunele afectate de inundaţii.

Asta pentru că au trecut trei luni din acel moment şi lucrările hidrografice promise de către autorităţile centrale nu au fost făcute. Nu s-a intervenit în niciun fel din acel moment, deşi au fost promisiuni în acest sens, autorităţile centrale venite din Bucureşti în acea perioadă au promis că se va interveni pe tot parcursul acestzi pârâu, atât în interiorul localităţilor, ci şi în afara lor pentru a se evita astfel de inundaţii catastrofale cum a avut loc în septembrie.

Atunci au fost peste 7.000 de gospodării distruse aproape complet în urma inundaţiilor, în urma cărora şi-au pierdut viaţa mai multe persoane din localităţile inundate. Oamenii sunt speriaţi că dacă va mai veni o ploaie ca aceea va fi din nou apă în locuinţe.