România este țara cu cei mai mulți cetățeni care trăiesc în alte state UE

Uniunea Europeană este plină cu români, iar acest lucru afectează piaţa muncii din România. 

Italia este ţara în care au plecat cei mai mulţi români. 80% dintre cei care au ajuns acolo în căutarea unui job au vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani, adică forţa de muncă activă. De asemenea, anual, zeci de mii de români se mută în alte ţări. Jumătate dintre ei au vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani. 

Din 1989, de la Revoluţie, şi până în prezent, peste 4 milioane de români au emigrat, aşa că nu este de mirare că patru din cinci angajatori autohtoni raportează dificultăţi în găsirea personalului calificat. 

Salariile mai mari, dar şi posibilitatea de a avansa şi de a se dezvolta sunt principalele motive pentru care românii caută bunăstarea în altă parte. Lipsa forţei de muncă din România este accentuată şi de lipsa competenţelor digitale. Potrivit unui studiu, ţara noastră se află pe ultimul loc în UE în ceea ce priveşte competenţele digitale de bază.