Biserica luterană a Norvegiei a prezentat scuze oficiale persoanelor homosexuale, recunoscând decenii de discriminare și excludere. Mesajul a fost transmis într-un bar gay din Oslo, loc simbolic pentru comunitatea LGBT norvegiană.
„Biserica Norvegiei a provocat rușine, prejudicii grave și durere homosexualilor. Acest lucru n-ar fi trebuit să se întâmple. Iertați-mă”, a declarat episcopul Olav Fykse Tveit, primatul Bisericii Norvegiei, în timpul unui eveniment organizat la London Pub, un spațiu reprezentativ pentru comunitatea gay din capitală.
Episcopul a recunoscut că „discriminarea, tratamentul inegal și hărțuirea” din trecut au făcut ca multe persoane să-și piardă credința. În anii 1950, Biserica îi considera pe homosexuali „un pericol social de amploare mondială” și cataloga relațiile între persoane de același sex drept „perverse și detestabile”.
Deși atitudinea s-a schimbat treptat, mulți credincioși consideră că procesul de reconciliere a venit prea târziu. Biserica luterană a permis hirotonirea pastorilor homosexuali abia în 2007 și a introdus ceremoniile religioase pentru cuplurile de același sex în 2017.
„Aceste scuze sunt importante, dar vin prea târziu pentru cei care au murit de SIDA, convinși că boala era pedeapsa lui Dumnezeu”, a spus Stephen Adom, liderul Asociației pentru Diversitate de Gen și Sexualitate din Norvegia.
Hanne Marie Pedersen-Eriksen, pastor și președinta unei rețele creștine pentru lesbiene, a afirmat că „gestul reprezintă o reparație morală și marchează sfârșitul unui capitol întunecat din istoria Bisericii”.
Evenimentul a avut loc la London Pub, unul dintre barurile vizate de atacul armat din 2022, soldat cu două victime și nouă răniți. Autorul, un extremist islamist, a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru terorism.
Un sondaj recent arată că 65% dintre norvegieni cred că acesta este „momentul potrivit” pentru ca Biserica să își ceară scuze. Gesturi similare au fost făcute în ultimii ani de bisericile protestante din Anglia și Canada.