Ratele creditelor ipotecare au ajuns la 54% din salariul mediu net, la finalul anului trecut, în creștere semnificativă față de începutul lui 2025, potrivit datelor din piață.
Specialiștii explică faptul că majorarea nu vine din dobânzi, care chiar au scăzut ușor până la aproximativ 5,55%, ci din explozia prețurilor locuințelor, care au crescut cu circa 25% pe metru pătrat.
În ciuda presiunii tot mai mari asupra veniturilor, românii au continuat să se împrumute. Datele Banca Națională a României arată că în 2024 au fost acordate credite ipotecare de aproape 11 miliarde de euro, cu peste 18% mai mult decât în anul anterior, un nivel record pentru piață.
Analiștii estimează că dobânzile vor continua să scadă ușor în 2026, până în jurul valorii de 5,44%, însă acest lucru ar putea să nu fie suficient pentru a compensa creșterea prețurilor din imobiliare.
În acest context, accesul la locuințe devine tot mai dificil, iar povara financiară pentru cei care contractează credite ipotecare este în continuă creștere.