O investigație recentă publicată de „Să fie lumină” scoate la iveală un demers controversat prin care trei membri ai Sfântului Sinod au încercat să influențeze actul de justiție în favoarea lui Cornel Onilă. Înainte ca fostul episcop al Hușilor să primească sentința definitivă pentru viol și abuzuri sexuale comise asupra seminariștilor, arhiepiscopii Irineu al Alba Iuliei și Ioachim al Romanului și Bacăului, alături de episcopul Andrei al Covasnei și Harghitei, au trimis instanței scrisori de caracterizare elogioase. Aceste documente, redactate într-un stil care amintește de vechile practici de reabilitare, îl descriau pe Onilă drept o victimă a presiunii mediatice și un ierarh de o omenie rară, ignorând gravitatea acuzațiilor probate ulterior de procurori.

Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei l-a lăudat pe Onilă pentru profilul său spiritual și și-a exprimat dorința ca acesta să își reia activitatea pastorală, în timp ce arhiepiscopul Ioachim a pus accent pe suferința pricinuită de așa-zisul linșaj mediatic. La rândul său, episcopul Andrei al Covasnei și Harghitei a invocat o „bună colaborare pe linie duhovnicească”, descriindu-l pe acuzat ca fiind o fire pașnică, echilibrată și preocupată de rugăciune. Aceste intervenții oficiale, semnate olograf, au încercat să acrediteze ideea nevinovăției într-un context în care probele indicau un tipar de prădător sexual ce profita de autoritatea sa religioasă pentru a abuza elevi minori de la Seminarul Teologic din Huși.

În ciuda acestor eforturi de salvare a imaginii, instanța a menținut un verdict dur, Cornel Onilă devenind primul episcop din istoria recentă a Bisericii Ortodoxe Române condamnat la închisoare pentru infracțiuni sexuale. El ispășește în prezent o pedeapsă de 8 ani de detenție, după ce judecătorii au reținut peste o sută de acte de abuz comise împreună cu subalternul său, Sebastian Jitaru, acesta din urmă primind peste 15 ani de închisoare. Deși Sfântul Sinod i-a caterisit pe cei doi la presiunea publică, scrisorile de susținere demonstrează o puternică complicitate internă și o rezistență a sistemului ierarhic de a recunoaște traumele victimelor, care au solicitat daune morale în valoare de jumătate de milion de euro.