Încântați de prețuri și de atmosferă, mai aproape de tradițional decât de comercial, străinii vin să vadă târgurile noastre de Crăciun.
Dovadă că traficul de la frontiera de vest cu Serbia s-a triplat, după ce mii de sârbi fac o plimbare la Timișoara. Târgul din Craiova atrage, în fiecare sfârșit de săptămână, oaspeți din alte țări, în special din Bulgaria. La Târgul de Crăciun din Timișoara, mai ales în weekenduri, a doua limbă vorbită, după română, este sârba.
Îmbarcați în autobuze sau cu mașinile personale, mii de turiști din țara vecină vin să vadă decorațiunile de Crăciun, să guste produsele tradiționale și să cumpere cadouri.
În medie, un turist sârbu lasă la noi în jur de 50 de euro pe zi. Cum distanța este scurtă, cei mai mulți vin după-amiaza, iar seara se întorc acasă
În weekendul trecut, au intrat în țară de aproape trei ori mai multe persoane, comparativ cu acum trei săptămâni, când târgul nu era deschis.
Și în Craiova, potrivit autorităților, un sfert dintre turiștii care ajung la Târgul de Crăciun sunt străini.
La Brașov sunt chiar turiști străini care fac turul târgurilor de la noi.
Majoritatea Târgurilor de Crăciun de la noi se vor închide după Anul Nou.
Sursa: Pro TV


