Ultimul update: 10.04.2026 20:16:25

Trump dezvăluie ce a discutat cu Putin: „Între ei este o ură imensă”

Facebook
WhatsApp
Email

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că a avut „o conversație telefonică foarte bună” cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, în care au discutat despre războiul din Ucraina și tensiunile din Orientul Mijlociu.

Trump a spus că relația dintre Putin și președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, este extrem de tensionată. „Există o ură imensă între ei”, a afirmat liderul american, explicând că tocmai această situație face dificilă găsirea unei soluții rapide pentru conflict.

Declarațiile au fost făcute în timpul unei conferințe de presă organizate la clubul său de golf din Florida, unde Trump a precizat că discuția cu Putin a fost totuși una pozitivă.

Președintele american a adăugat că liderul rus s-a arătat dispus să ajute la găsirea unei soluții pentru conflictul cu Iran, însă Trump i-a transmis că prioritatea ar trebui să fie încheierea războiului din Ucraina.

„I-am spus: ai putea fi mai de ajutor dacă ai termina războiul dintre Rusia și Ucraina”, a declarat Trump.

Potrivit unor consilieri ai Kremlinului, Putin ar fi propus și o posibilă soluție politică și diplomatică rapidă pentru criza din Iran, în contextul tensiunilor tot mai mari din regiune.

Foto: BBC

Citește și

Ediție integrală

canal19.ro folosește cookies.

Prin navigarea în continuare îți exprimi consimțământul privind Politica cookies și Politica de confidențialitate.