Ultima săptămână din august și primele zile din septembrie aduc vreme caldă în aproape toată țara, cu maxime de până la 36 de grade, potrivit prognozei ANM pentru perioada 25 august – 7 septembrie. Canicula va persista în special în sud și vest, iar ploile vor fi puține și izolate, cu o probabilitate mai mare după 3 septembrie.
Banat și Crișana
Temperaturile vor urca treptat până la 34 – 36 de grade în intervalul 28 – 30 august, caracterizând o vreme caniculară. După 31 august, maximele vor scădea spre 30 – 33 de grade, iar după 4 septembrie spre 27 – 29 de grade. Nopțile vor fi răcoroase la început, cu minime de 7 – 10 grade, dar vor deveni mai calde la final de august (16 – 18 grade). Ploile sunt puțin probabile până pe 31 august, urmând ca la început de septembrie să apară averse izolate.
Transilvania și Maramureș
Începutul perioadei aduce temperaturi sub mediile normale (21 – 24 de grade maxime și 4 – 6 grade minime). Spre final de august, vremea se va încălzi semnificativ, cu maxime de 30 – 32 de grade și minime de peste 12 grade. În septembrie, valorile scad la 26 – 29 de grade ziua și 10 – 12 grade noaptea. Ploile vor fi rare până la 31 august, dar mai probabile după 3 septembrie.
Moldova
Primele zile vor fi răcoroase, cu maxime de 23 – 25 de grade și minime de 8 – 10 grade. Între 28 august și 2 septembrie, vremea devine caldă, cu 30 – 32 de grade ziua și minime de 14 – 16 grade. După 3 septembrie, temperaturile vor scădea spre 26 de grade, cu 13 – 14 grade noaptea. Averse izolate sunt posibile la începutul intervalului și după 3 septembrie.
Dobrogea
Maximele cresc până la 31 – 33 de grade la final de august și scad treptat spre 28 de grade după 5 septembrie. Minimele vor fi de 13 grade la început și până la 18 grade la început de septembrie. Ploile vor fi rare, dar pot apărea izolat după 4 septembrie.
Muntenia și Oltenia
În sud, vremea va deveni caniculară între 30 august și 2 septembrie, cu temperaturi de 34 – 35 de grade. După această perioadă, maximele vor scădea la 30 de grade. Minimele pornesc de la 9 – 12 grade și urcă la 16 – 17 grade la final de august. Ploile sunt puțin probabile până pe 2 septembrie, dar cresc ca șanse după această dată.
La munte
Primele zile vor fi reci, cu maxime de 12 – 15 grade și minime de 2 – 4 grade. Spre final de august, temperaturile urcă la 23 de grade ziua și 10 – 12 grade noaptea. În septembrie, maximele se vor situa între 17 și 20 de grade, cu minime de 8 – 11 grade. Ploile pot apărea izolat, mai ales după 31 august.